Este mai rapid să staționezi sau să urci pe scările rulante? Răspunsul găsit de cercetătorii britanici după șase luni de studii

Este mai rapid să staționezi sau să urci pe scările rulante? Răspunsul găsit de cercetătorii britanici după șase luni de studii
Publicat: 10/03/2017, 12:08

Staționare pe dreapta sau pe stânga? La metroul londonez regulile sunt foarte clare: se stă pe partea dreaptă și se urcă pe stânga. Acest lucru înseamnă că oamenii care sunt pregătiți să urce se pot deplasa mai repede între stații, dar înseamnă și că, în perioadele de maximă aglomerație, sunt cozi mari la urcarea pe partea dreaptă pentru staționare, ceea ce înseamnă că porțiunea stângă rămâne prea puțin folosită. Cu alte cuvinte, este ineficient.

Cercetătorii au vrut să afle dacă ar fi mai eficient ca oamenilor să li se spună să stea pe ambele părți ale scărilor rulante și dacă acest lucru ar putea avea ca rezultat deplasarea mai rapidă între stații. Într-un proces de șase luni, aceștia i-au instruit pe participanții la studiu să facă exact acest lucru: să stea.
Desigur, într-o lume ideală, cel mai eficient ar fi ca oamenii să circule pe ambele sensuri tot timpul. Dar acest lucru, evident, nu se va întâmpla, pentru că unii au probleme de acces, însemnând că nu pot să urce scările, în vreme ce alții pur și simplu aleg să staționeze.
Rezultatul: este mult mai bine să staționezi (în perioadele de maximă aglomerație). Potrivit Gizmodo, concluziile au revelat că atunci când stațiile sunt aglomerate, mai mulți oameni au reușit să urce într-o unitate dată de timp atunci când toată lumea a staționat. Pe scările în care s-a aplicat această metodă au circulat 151 de pasageri pe minut, în vreme ce acolo unde oamenilor le-a fost permisă și deplasarea au ajuns pe partea cealaltă 115 pe minut.„Acest lucru indică faptul că, în perioadele foarte aglomerate, ar fi mult mai bine ca toți călătorii să stea, pe ambele părți ale scărilor”, au precizat realizatorii studiului.
Totuși, atunci când stațiile sunt mai puțin aglomerate, diferența nu este atât de mare, rezultatele arătând că pentru până la 100 de pasageri pe minut corelația între proporția celor care urcă și numărul celor care staționează nu este semnificativă. În fapt, în perioadele de liniște, staționarea pe ambele părți ar putea duce chiar la scăderea eficienței, pentru că nimeni nu așteaptă urcarea, iar cei care vor să se deplaseze mai repede sunt blocați.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un...
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Orașele din țară în care românii vor să locuiască. Bucureștiul e abia pe locul 7
Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de...
Ce conține pâinea de 1 leu și 69 de bani de la Mega Image
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică....
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea...
Florin Salam a fost internat la spital, din cauza unor „probleme de sănătate grave” Artistul...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
SUA au intrat în alertă: Rusia trimite un supersubmarin nuclear în Cuba
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
INTERZIS în toate apartamentele din România. Legea a intrat deja în vigoare
Andreea Esca a trecut prin clipe cumplite. Fiul ei, dus de urgență la spital
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Julia este convinsă că fosta iubită a lui Gagea joacă teatru! Ce spune concurentul despre...
Cum au selectat Pepe și Yasmine persoanele care vor participa la nuntă: "Ne-a fost destul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Flacăra olimpică a pornit într-o traversare fără precedent a Atlanticului
×